-3.2 C
Drăgășani

Alexandru Mogoșeanu

Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

Manualul unui bărbat de păstrat (4)

.Francezii spun despre femeie că este ca propria-ți umbră: cu cât te apropii de ea dispare, dar, dacă fugi...

Manualul unui bărbat de păstrat (2)

Mereu am spus și mereu o să spun că Divinitatea mi-a oferit fantastica șansă de a mă naște (ca...

Din țara celor care nu cuvântă (3)

Toată viața am auzit:”Nu se mai face cartea de pe vremea mea...”.Asta e o mare tâmpenie, pentru că nu...

Cum fac minuni Îngerii-Oarecum Înger

”Tu ești minunea mea!”.Poate ați auzit asta deseori. Sau, poate, niciodată.E greu de crezut, pentru cei cu capul pe...

“Probabil că așa sunt femeile: prețuiesc florile abia atunci când nu le mai primesc. În rest, se bucură la cartofi”- Manualul unui bărbat de...

Până la urmă, despre ce vorbim aici: despre a identifica un bărbat de păstrat. Hm, nu e chiar simplu,...

Cea mai puternică valută din Univers-Oarecum Înger

Femeile sunt ca Dumnezeu. Dumnezeu este bun. Deci, lui Dumnezeu îi plac florile.Două premise și o concluzie, ca la...
spot_imgspot_img

Comun ca un înger – Oarecum înger

Cei mai mulți dintre noi nu știu cum arată o privighetoare.Pentru că o privighetoare are un aspect foarte comun....

Mulți ani a mai râs tata. Apoi, nu a mai râs multă vreme. S-a oprit din toate.

Mi-ar fi plăcut să ningă acum.Pe vremea când îmi făcea om de zăpadă, era încă puternic. Și râdea, se...

Prostiile Proștilor – Oarecum Înger

În ultimii ani, îmi aduc tot mai des aminte una dintre replicile celebre ale lui Mușatescu:”Toate greșelile pe care...

Puterea din palmele tale – Oarecum Înger

Unde este puterea mea? întrebă Copilul într-o zi. Puterea ta, murmură Tatăl, prefăcându-se a căuta un răspuns… Puterea ta este...

Arta de a fi prieten – Oarecum înger

"Dacă vrei să ai un prieten, trebuie mai întâi să fii unul". Cel mai simplu e să fii om.Nu știu...

Arta de a aștepta-Oarecum Înger

Așteptările sunt neîmplinirile noastre.Așteptăm mereu de la ceilalți. ”De ce nu mă remarcă șeful?„. Cine știe? ”Hm, e clar,...