Până la urmă, despre ce vorbim aici: despre a identifica un bărbat de păstrat.
Hm, nu e chiar simplu, pentru că nimeni (a se citi: niciuna), indiferent de vârstă, nu e atât de nepregătit(ă) încât să nu identifice urgent un bărbat de păstrat. Simplitatea masculină a modului de a gândi îi face pe bărbați să creadă că sunt interesanți și inteligenți sau – mai penibil – să creadă că își pot demonstra dragostea cuiva care… acum e-acum: vorbim despre o dulce fiară sensibilă la flori și mângâieri, care ar sugruma în câteva secunde aproape pe oricine înainte de ciclu.
Iar ca să înțelegi exact la ce folosește un comportament elegant cu o femeie, trebuie să îți amintești că vorbești cu o ființă care, la o diferență de cinci minute în timp, plânge și înjură ca nu i-a venit ciclul, după care e un car de nervi că i-a venit și nu se mai termină dracului odată! E cel mai potrivit moment să apari la ușă cu flori. Care moment? Oricare moment.
Tata nu s-a prea omorât cu florile. Pe drumul care ducea spre poartă, de-a stânga și de-a dreapta, aveam niște crini imperiali, mulți și înalți, mult mai înalți decât eram eu atunci când le-am înțeles parfumul. Mai aveam niște hortensii, chiar în grădinița dedicată florilor din fața casei, zorele – care-i plăceau mamei – pe gardul dinspre nea Vicu (normal, ce dracu’) – și multe alte flori comune. Deci, tata nu se omora să vină cu vreun buchet, așa că nu-mi prea amintesc, sincer vorbind, vreun asemenea moment.
După ce ne-am separat, mergeam pe la mama deseori și-i duceam câte un buchet de flori. Așa auzisem eu: că femeilor le plac florile. De fiecare dată când deschidea ușa apartamentului zicea:”Fire-al naibii de nărod cu buruienile tale, de banii ăștia mai bine aduceai trei kile de cartofi și unul de morcovi!”. Așa că, la un moment dat, l-am înțeles pe tata și am început să merg la mama… ba cu câte trei kile de cartofi și unul de morcovi, ba cu câte-o cutie de ness, ba cu… mă rog: niciodată cu mâna goală. Până într-o zi, când mama m-a luat de mână și m-a dus pe balcon să-mi arate ceva:”Uite, vezi crizantema asta albă? Vezi câte flori poate să facă mereu? E aia pe care mi-ai adus-o tu acum trei ani, de ziua mea! Vezi ce frumoasă s-a făcut?”.
Probabil că așa sunt femeile: prețuiesc florile abia atunci când nu le mai primesc. În rest, se bucură la cartofi. De bărbați zic. De bărbați de păstrat. Care trebuie să dispară pentru a fi prețuiți. Sau nu, după mintea fiecăreia.
