Din țara celor care nu cuvântă (3)

0
771

Toată viața am auzit:”Nu se mai face cartea de pe vremea mea…”.Asta e o mare tâmpenie, pentru că nu te împiedică nimeni să înveți. Cunosc o mulțime de oameni ambițioși, care nu au avut nevoie de condiții, de profesori eminenți sau de familii înstărite ca să învețe și să ajungă ceva sau chiar cineva. După cum cunosc alții care au avut totul și l-au dat la schimb cu nimic, sub pretextul că preferă să trăiască. În egală măsură, nici vârsta nu decide.

Am cunoscut o mulțime de oameni în vârstă care sunt proști de bubuie. De partea cealaltă, sunt mulți, foarte mulți tineri excelent pregătiți, în varii domenii, pe care niciun dinozaur nu-i bagă în seamă. Ba mai mult, la douăzeci de ani, ți se cere experiență în domeniu. Când să o fi acumulat și cum?Deci, știm bine, inclusiv în comportamentul nostru general, toate se întorc la educație. Priviți-vă colegii care pe la patruzeci de ani au început să termine liceul sau pe cei aduși de părinți, neamuri ori pile pe un loc de muncă liniștit și o să vedeți că sunt exact aceia care nu-i suportă pe copiii de familie, pe cei care au crescut cu biblioteci în casă sau pe cei care n-au avut nevoie decât de ambiție și perseverență.

Neamul prost la întuneric și la-nghesuială se cunoaște; de aceea, lingătorii de praguri care-și manifestă zilnic această unică aptitudine, se simt siguri pe ei când mai sunt alături de alte neamuri proaste.Iar pretextul de a lupta pentru dreptate, nu ține în ochii celor care te cunosc.Aceștia știu că o dictare ar fi suficientă ca să demonstrezi că singura bibliotecă pe care ai văzut-o de-a lungul vieții a fost cea județeană.Pe dinafară, desigur.

Previous articleO poză cu țâțe triste poate ruina totul!
Next articlePremieră de gală la Drăgășani a filmului “După 40 de zile”, parțial filmat în municipiul nostru
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here