fbpx
Acasă Blogoșeanu Mulți ani a mai râs tata. Apoi, nu a mai râs multă...

Mulți ani a mai râs tata. Apoi, nu a mai râs multă vreme. S-a oprit din toate.

0

Mi-ar fi plăcut să ningă acum.
Pe vremea când îmi făcea om de zăpadă, era încă puternic. Și râdea, se zbenguia, făcea aproape tot ce ar fi putut-o enerva pe mama. Pe noi ne distrau astea, chiar dacă la unele râdeam pe înfundate. Trăgeam cu coada ochiului și, când lucrurile păreau s-o ia razna, ne opream; ne făceam că ne găsim altceva de joacă. Mereu ne-am oprit la timp din tot ceea ce ne-ar fi putut afecta real. Am trecut peste multe, ne-am oprit din multe, am continuat multe, chiar împotriva voinței noastre. Am fost o familie, adică asta a contat mai întâi, nu unul dintre noi mai mult decât ceilalți.
Tata a iubit enorm copiii. Toți copiii din lume. Și multe dintre fotografiile lui sunt în zăpadă, cu copii. Mama era friguroasă. Cred…
Dacă era după tata, ar fi stat numai pe la mare, pe la pescuit, prin zăpadă sau la masă, râzând. A râs multă vreme. Mulți ani a mai râs tata. Când s-a oprit din râs, nimeni nu l-a întrebat de ce s-a oprit. Apoi, nu a mai râs multă vreme. Într-un târziu, s-a oprit și din asta. S-a oprit din toate.
Acum, mama nu mai e friguroasă.
Când ninge, merge cu capul gol. Rar își trece un batic, să nu i se strice părul. Câteodată, se surprinde dând șuturi mici, cu vârful bocancilor pe care rămâne doar amintirea a tot ceea ce s-a topit. Apoi, intră în casă, îi șterge și-i așează în dreptul ușii. Stă acolo o clipă și trage cu urechea. Probabil aude cum o cheamă afară.
Mi-ar fi plăcut să ningă acum.
Singura nenorocire este că eu am înțeles, de mult timp, că nu ninge (numai) când vreau eu.
De aceea, mereu m-am întrebat cum ar fi arătat sărbătorile, dacă zăpada ar fi fost neagră?
La fel, pentru că eu mereu am găsit nasturi albi pentru omul de zăpadă.

Articolul precedentPrezența la vot numeroasă. Teleorman, Mehedinți, Vâlcea, prezență mare la vot
Articolul următorVirtual, Real… Multicultural
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.