Cei mai mulți dintre noi nu știu cum arată o privighetoare.Pentru că o privighetoare are un aspect foarte comun. Nu are un penaj colorat, e mică, discretă, ușor de trecut cu vederea. Exact invers față de cum ți-o imaginezi când o auzi cântând. Și mai cântă și noaptea, tot ca să fie ascunsă de privirile noastre.
Uneori, oameni cu care nu te-ai văzut niciodată strigă la colțul străzii:”Heeei! Mașina!!!”. Ca să nu traversezi. Apoi dispar pentru totdeauna în mulțime.
În clipa aceea, ei îți schimbă viața. Precum și pe cea a copiilor tăi.Cine știe ce ar fi ajuns aceștia fără tine?Nu ai cum să-i mai găsești ca să le mulțumești. Fie vorba-ntre noi, nici nu îi cauți.
“Era un tip între două vârste, nici scund, nici înalt, cu părul șaten… cu o haină neagră…”.
Când povestești, unul dintre bătrânii casei spune:”Ăla a fost un Înger…”.Dar, pentru că masa de seară e pe sfârșite, nimeni nu aude.Toți ies pe verandă, să se bucure de cerul încărcat de stele și de o țigară care confirmă rutina unei zile în care – din fericire – nu s-a întâmplat nimic rău. Deodată, în liniștea nopții, unul dintre copii se entuziasmează:”I-auziți! Privighetoarea!”.Cei mai mulți dintre noi nu știu cum arată o privighetoare.Dar aproape toți, în întunericul nopții, o recunoaștem după cântecul ei dumnezeiesc. “Așa… Și cum vă spuneam… Era un tip între două vârste, nici scund, nici înalt…”.(”Oarecum Înger” – Editura MJM, Craiova)
