Sunt mulți ani de atunci.
Eram în Hanul Roșu, iar craiovenii știu bine ce înseamnă să ai acces acolo.
Îl cheamă Ionel. Pentru etnia lui, numele este atipic, așa cum sunt numele celor doi frați ai lui pentru etnia noastră. De aceea, nici n-o să vi le spun. Eram la masă. Nevasta mea stătea de vorbă cu nevasta lui, care are nume de floare. Numele unei flori rare, ceea ce spune ceva și despre cine-l poartă.
Erau momente dintr-acelea pe care nu le poți uita niciodată, dacă, desigur, știi să ții ochii larg deschiși sau larg închiși atunci când trebuie. Așa că, pe la jumătatea discuției, l-am întrebat:
- De ce nu sunt toți țiganii ca tine, Ionele?
M-a privit direct în ochi. Ai lui aveau o lumină specială. O lumină de lup. Era un bărbat foarte frumos. Un bărbat foarte bărbat. Mi-a zâmbit nedefinit: mi-era și tată, și frate, și prieten. Cum mi-a fost mereu. Așa că și el m-a-ntrebat: - Dar românii de ce nu sunt toți ca tine, Mogo? Am aproape cincizeci și patru de ani. Și sunt bărbat. Heterosexual, ceea ce nu prea contează, deși, în mare parte, despre asta e vorba.
Se spune că bărbații se maturizează pe la cincizeci și patru de ani. Probabil. Dar eu zic să mai avem răbdare. În primul rând, să-i împlinesc. Nu știu exact ce înseamnă matur. Pot să înțeleg ce înseamnă adult, dar matur e ceva mult prea complex.
Iar despre ceea ce înseamnă bărbat, vă provoc, de-a lungul acestui volum (sau serial, ziceți-i cum vreți) să încercam să ne spunem ceea ce credem despre cum ar trebui să arate un bărbat pe care orice femeie l-ar păstra. M-a marcat replica lui Ionel. Am ciocnit paharele, le-am golit, iar eu am privit afară, spre cimitir, pentru că el de mult nu mai avea un gard care să te împiedice să faci asta. - Știi, i-am zis cu toată nostalgia care încăpuse în vinul de până atunci, aș fi vrut ca fiecare zi din viața mea să fie o bucurie, o petrecere…
A umplut paharele și a presărat cu degetele piper peste niște cașcaval tăiat cubulețe. - Și cine te-a împiedicat, Mogo?