Râgâitori profesioniști și schimbători de tricou numai la cererea expresă și strigată a partenerei, bărbații trăiesc pe lângă casa proprie cu mai multe convingeri. Cum ar fi că buchetul pe care ți l-au dăruit la cununie e mai mult decât suficient și că orice cratiță de mâncare ieșită din mâinile lor, le diminuează pe viața concentrația de testosteron.
De aceea, dacă ați observat, atunci când spală vasele și le sună telefonul, bărbații îi răspund celuilalt:”Ete, pe-aci, prin casă… Nimic, ce să fac?”.
De cele mai multe ori, bărbații presupun că orice lucru pe care l-ar recunoaște ar fi în defavoarea masculinității lor. Greșit, pentru că femeile doresc exact opusul!
Mereu certați din senin (din perspectiva lor), bărbații își activează absolut perfect un instinct de conservare care nu face altceva decât să-i arunce în ridicolul de a răspunde neîntrebați. ”De unde vii?”. ”Pfuaii, să vezi ce mi s-a-ntâmplat…”. Urmează un story complicat, din care nici povestitorul nu mai înțelege nici pe dracul pe la jumate, când răspunsul ar putea fi, simplu:”De la pâine.”
Dar… Dar, în disimulata lor neștiință și în suprema lor calitate de vânători, bărbații știu și când sunt vânați, pentru că așa au fost educați. Ceea ce a început încă de la scumpele lor mămici, care până și pe voi vă interoghează cu o inteligență presupus superioară, uitând că sunteți tot femei.
Ai plecat să iei două pâini de la chioșcul de lângă bloc și ai venit după patruzeci de minute. Cum să-i răspunzi unei inteligențe superioare (asta e pe bune și am recunoscut mereu) cu altceva decât cu o poveste cu ițe încurcate? Ce, nu știi ce te așteaptă?
Nu, nu știi. Pentru că un răspuns de genul:”Atunci descărcau pâinea…”, ar atrage după sine un întreg interogatoriu.
Așa își retrăiesc bărbații, mereu, cea mai frumoasă parte a vieții.
”Nu cumva ai stat atât de mult afară ca să fumezi???”
Pentru că așa îl întreba pe el mă-sa.
Adică tot o femeie.
