Oarecum Înger – În numele Fătului

0

Cel mai simplu pe lume e să nu fii ceva. 
Pentru asta e suficient să stai. 
Nici măcar nu aștepți, pentru că nu ai ce. Doar stai. 
A sta, poate fi compatibil și cu a pleca. 
A pleca atunci când este nevoie de tine. 
Și, dacă ești într-adevăr necesar, e nevoie de tine mereu. 
Când pleci (e clar că mă refer la asumarea responsabilităților, nu?), îi confirmi celui de lângă tine că nu ești necesar, pentru că tu pleci cu acel incredibil de împuțit gând:”Să te văd eu cum te descurci!”, iar celălalt se descurcă. 
Atunci îți găsești scuza că se descurcă mult mai prost decât ar fi făcut-o lângă tine. Deși asta e logic. 
De fapt, aici vorbim despre bărbați. Cu b mic mic. Și despre complexul lor de inferioritate. 
Despre permanenta lor nevoie de a fi remarcați pentru nimic. 
A fi Bărbat înseamnă să oferi, nu să ceri. 
În plus, a fi Bărbat, mai înseamnă și a fi Tată. 
A fi Tată, presupune exclusiv obligații. Nu drepturi. 
Iar Tata, Tatăl meu, m-a învățat ceva esențial: și anume că niciodată copiii nu se achită de obligații față de părinți, ci față de proprii copii.
Pleci. 
Te întorci când lucrurile sunt stabile. Așezate. Oferi bani. Îi dăruiești. 
Iar apoi aștepți, în fiecare zi, recunoștința. 
Stați în genunchi! Ridicați-mi ode! Mulțumiți-mi pentru ce am făcut pentru voi! 
Faceți ce spun! 

Atunci când le ceri celorlalți să stea în genunchi și cu privirile în pământ, speri ca, de acolo de unde sunt, ei să nu vadă cât de mic ești.

Lacrimi de luna
Articolul precedentSe închide Transalpina în acest week-end
Articolul următorSchimb sănătos: Un măr pentru o țigară!
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.