Noi suntem cei care l-am închis pe Dumnezeu în biserici – Jurnal de oltean

0
Alexandru Mogoșeanu


În obișnuința noastră, duminica este cea de-a șaptea zi a săptămânii. În cea a bisericii, duminica este prima zi. Una peste alta, este singura ce îți stârnește trăiri care – mai degrabă – se apropie de cele sfinte. Dar, să fim serioși, nici cele lumești nu sunt de lepădat…
De aceea, mai întâi, oamenii merg la biserică. Acolo unde, mai de rușinea comunității, mai din cauza unor mustrări, toți devin, brusc, credincioși.
Apoi, ies în stradă. Unde redevin, la fel de brusc, laici. Folosesc cuvântul doar pentru că-mi place, nu că nu aș ști faptul că, dacă te afli în biserică, nu aparții clerului, cum nici dacă te bagi într-un frigider, nu ești cârnat.
De la o jumătate de metru după pragul bisericii, în afară, oamenii încep să-și arunce glume de prost gust, replici mizere și ocheade ticăloase. Plimbă între ei peturi cu vin, sfidând igiena și ștergându-se cu dosul mânecii. Apoi își aprind o țigară.
Cald sau frig, bogați sau săraci, educați sau ignoranți, femei sau bărbați, după ce ieșim din biserică, ne purtăm ca și cum Dumnezeu nu ar exista și în afara acesteia.

Pentru că, de fapt, noi suntem cei care l-am închis pe Dumnezeu în biserici…

Lacrimi de luna
Articolul precedentAu fost admiși 171 de băieți și 19 fete la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi – sesiunea ianuarie 2020
Articolul următorPunctaj foarte bun pentru candidații admiși în Școala de Subofițeri Jandarmi de la Drăgășani
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.