În obișnuința noastră, duminica este cea de-a șaptea zi a săptămânii. În cea a bisericii, duminica este prima zi. Una peste alta, este singura ce îți stârnește trăiri care – mai degrabă – se apropie de cele sfinte. Dar, să fim serioși, nici cele lumești nu sunt de lepădat…
De aceea, mai întâi, oamenii merg la biserică. Acolo unde, mai de rușinea comunității, mai din cauza unor mustrări, toți devin, brusc, credincioși.
Apoi, ies în stradă. Unde redevin, la fel de brusc, laici. Folosesc cuvântul doar pentru că-mi place, nu că nu aș ști faptul că, dacă te afli în biserică, nu aparții clerului, cum nici dacă te bagi într-un frigider, nu ești cârnat.
De la o jumătate de metru după pragul bisericii, în afară, oamenii încep să-și arunce glume de prost gust, replici mizere și ocheade ticăloase. Plimbă între ei peturi cu vin, sfidând igiena și ștergându-se cu dosul mânecii. Apoi își aprind o țigară.
Cald sau frig, bogați sau săraci, educați sau ignoranți, femei sau bărbați, după ce ieșim din biserică, ne purtăm ca și cum Dumnezeu nu ar exista și în afara acesteia.
Pentru că, de fapt, noi suntem cei care l-am închis pe Dumnezeu în biserici…
