Despre ameliorarea spirituală a fiinţei umane prin Francmasonerie s-au scris multe pagini, dar cu ocazia aniversării noastre de 20 de ani de la refondare vreau să vă împărtăşesc şi eu câteva gânduri.
În aceast scurtă incursiune, am putea pleca de la răsfoirea Constituţiei noastre, practic similară cu cea a “Grande Loge de France 1894”. Şi vom afla din primul capitol că “Francmasoneria are drept scop perfecţionarea fiinţei umane şi astfel a întregii Umanităţi.”
Trebuie spus că însăşi Francmasoneria poate fi considerată un model utopic universalist-laic al societăţii, pe care predecesorul nostru, Cavalerul Andrew-Michael Ramsay (1686-1743) o visa chiar “republică universală”. De fapt, celebrele sale discursuri expun această temă complexă într-o variaţiune romantică, de unde am selectat următoarele pasaje: “Strămoşii noştri au imaginat o instituţie al cărei scop unic este de a uni inimile şi spiritele pentru a le face mai bune şi a da naștere în timp unei naţiuni spirituale în care, fără derogări de la diversele îndatoriri pe care diferenţele dintre state o cer, să se creeze un popor nou format din multe naţiuni, pe care să le cimenteze între ele prin legăturile virtuţii şi ale ştiinţei. … Sănătatea morală este o însușire cerută în societatea noastră… Ordinul francmasonilor a fost instituit pentru a forma oameni. Pentru a forma oameni binevoitori, buni cetăţeni şi buni supuşi, incapabili să-şi încalce promisiunile, fideli adoratori ai Dumnezeului prieteniei, dornici mai curând de virtute decât de răsplată.” Iată un minunat răspuns care ne defineşte chiar şi în secolul al XXI-lea… General vorbind, oamenii au nevoie de idealuri măreţe pentru a-și justifica angajamentele și pentru a accepta constrângerile inevitabile atunci când este necesar să depună eforturi și să-și schimbe comportamentul.
Pornită dintr-o imaginație fertilă, Francmasoneria reprezintă pentru unii doar o construcție imaginară, dar riguroasă, a unei Lumi care în ochii adeptului constituie un Ideal… Personal, cred că o gândire utopică, încadrată de coerența simbolurilor şi bazată pe „armonia contrariilor”, poate fi esențială pentru îmbunătățirea condiției noastre. Adoptând valorile umaniste şi dovedind credinţă în viitorul Omenirii, vom reînvia sistematic Speranța de mai bine!
Pornind de la filosofia-slogan, promovată virulent de ramura anglo-saxonă, “making good men better”, dar redusă minimalist la acţiuni caritabile, am putea crede în mod eronat că scopul Ordinului este progresul Fiinţei umane manifestat printr-o “zidărie socială”… când aceasta este de fapt doar OBLIGAŢIA noastră personală, a celor care ne-am propus să deprindem Meşteşugul şlefuirii Pietrei.
Schimbarea socială este condiţionată determinant de schimbarea interioară, doar aşa ne putem obţine Libertatea cu adevărat. Nici un Mare Maestru, nici un Suveran Mare Comandor, oricât de “mari” ar fi, nu ne vor putea învăţa cum să progresăm iar multe din răspunsurile la frământările legate de spiritualitate le vom găsi ocultate în Ritualurile practicate şi în lăuntrul nostru.
Spre deosebire de doctrina transhumanismului, care s-a dezvoltat pregnant în ultimele decenii, Francmasoneria oferă de sute de ani o altă perspectivă de a îmbunătăți Omul. În Lojile noastre învățăm să ne lăsăm metalele la poarta Templului, învăţam să fim prieteni ai Omului, să-i recunoaştem limitările dar şi perfectibilitatea, exersând mereu o îngăduință justă pentru a convieţui împreună. Oricât de bine am stăpânii Forța, realizăm treptat că nu are nici o valoare fără Frumusețea și Înțelepciunea emanate de dragostea frățească!
Nu există persoane mai apropiate de Perfecțiune decât altele, există doar oameni care dobândesc mai multă Cunoaștere, care sunt mai echilibrați şi mai în armonie cu Universul decât alții.
Francmasoneria, ca Instituţie tradiţională si iniţiatică, poate reprezenta un “loc” privilegiat în care să ne cultivăm metodic pe noi înșine, un loc în care exersăm ceea ce Anticii numeau VIRTUTE… Un loc unde învățăm să trăim alături de ceilalți, percepând diferențele și manifestând toleranța, unde învățăm să ne organizăm, să ne ordonăm, să ne ascultăm și să ne ajutăm.
Fără doar şi poate, iniţierea trebuie să fie completată de acţiune! Angajat într-un domeniul de cercetare foarte vast, un bun Mason trebuie să simtă nevoia permanentă de Perfecţionare, luptând cu greșelile lui și străduindu-se să fie tot mai bun, AMELIORÂNDU-SE practic cu ajutorul uneltelor și simbolurilor interiorizate. Obligația noastră, asumată voluntar (și chiar entuziast la început), este «să ne ferim de viciu și să practicăm virtutea, preferând Dreptatea și Adevărul față de orice». Teoretic, cu toții “prestăm” această muncă în Lojă, dar ca să o ducem la bun sfârşit trebuie să fim constanți și perseverenți… luptând cu tenacitate şi sperând chiar la excelență (!) printr-o autoperfecţionare continuă. Este păcat că unii Fraţi doar mimează Munca, având o viziune brută şi profană a Perfecţionării, din punctul meu de vedere ireconciliabilă cu spiritul masonic.
Între contemplație și acțiune, persistența în mediocritate, la fel ca lipsa de pasiune şi vigoare duc inevitabil la o resemnare pesimistă şi la un somn profund pe Coloanele Templului. Miraj pentru unii, vis posibil pentru alții, depinde de fiecare din noi dacă ameliorarea spirituală a fiinţei umane reprezintă doar o tentativă utopică sau este o expresie a realităţii, iar asta se va vedea mult mai clar decât orice pin la rever. Trebuie să căutăm în mod constant să atingem Idealul de perfectibilitate printr-o proiecţie individuală în colectivitate, rămânând însă la curent cu realitățile înconjurătoare… doar astfel vom rămâne credibili pentru profani.
Orice utopie poate deveni realitate dacă ne dorim cu adevărat, iar după cum spunea umanistul francez Théodore Monod, „utopia nu este ceva irealizabil, ci doar nerealizat încă”. Poate ca utopia este adevărata vocație a Ordinului nostru Scoţian, căci avem datoria să construim Lumea de mâine, avem datoria să venim cu idei noi, avem datoria să fim gardienii moravurilor și eticii.
Din păcate, noi nu avem aceeași definiție a Francmasoneriei… Unii o văd ca pe un mijloc de a-şi etala ideile progresiste, alţii ca pe un proces spiritual de construcție interioară. Deci, ce anume să mai înţeleagă societatea profană? În general, oamenii sunt dezamăgiți pentru că, oricât de mult vor încerca să afle misterul nostru, la final devin şi mai confuzi. Până la urmă există tot atâtea moduri diferite de a fi francmason câte Loji există. Deci, ce anume este Francmasoneria până la urmă? Nimic ieşit din comun, Francmasoneria este doar ceea ce vrem noi să fie! Fiecare este liber să vadă ceea ce vrea… de exemplu, eu am văzut spiritualitatea, dar am descoperit mai târziu că networking-ul și social-politicul profanează Templul ideal. Sigur, poți alege să vezi sau să nu vezi, dar mai devreme sau mai târziu realitatea te ajunge din urmă. Francmasoneria a fascinat sute de generații: secretul, inițierea, ritualul, etc. totul era făcut pentru a stârni curiozitatea, totul era făcut pentru a seduce. Cavaleri ai Idealului, Lucrători ai Spiritului, francmasonii au știut să-i atragă pe cei rătăciţi, pe cei fără un scop existențial bine definit. Iar în fața exteriorului impunător, unii au fost convinși că şi-au găsit sensul vieții. Ulterior, în spatele decoraţiunilor aurite, s-au văzut crăpăturile. În spatele idealului, s-au văzut promiscuitatea și relativismul. În spatele fratelui, compromisul și nedreptatea. În spatele laicităţii, o religie de substituție. În spatele toleranței, „big brother” care te urmărește să nu ieşi din cadru! Ceea ce ne preocupă este dacă avem ceva bun de oferit tinerilor de azi, generaţiei milenialilor…
Societatea civilă a evoluat permanent iar provocările sunt diferite faţă de acum 20 de ani, când Obedienţa noastră şi-a reaprins Luminile pe 13 Aprilie 2002. Este cert că Francmasoneria, ca instituţie iniţiatică, nu practică prozelitismul și nu convertește întru mântuire, viitorii candidați trebuie să simtă nevoia sinceră de a evolua! De aceea, astăzi am o întrebare existenţială pentru noi toţi: Oare prin ce anume s-ar putea diferenţia “Marea Lojă Naţională a României” faţă de alte Obedienţe româneşti? Prin ce anume am putea determina noi un profan, “cufundat în întuneric”, să aleagă poarta Templului nostru şi ulterior să pună umărul la Muncă? Sigur, răspunsul “oficial”, dat de aici, de la Orient, ar fi să-l “conducem” discret prin exemplul personal faţă de semeni, prin dovadă clară că s-a produs o schimbare în bine, etc. Însă la nivelul sec. al XXI-lea este cert că ar trebui să mai fie şi altceva… Astăzi putem vorbi în Francmasonerie chiar despre o “strategie de marketing” (U.G.L.E., Marile Loji nord-americane, Alpina, etc. au externalizat departamente de comunicare), dar mai ales putem discuta despre idei, Fraţilor. Îmi place să cred că suntem mereu într-o competiţie de idei care se naşte din lupta cu noi înşine! În tumultul vieţii cotidiene, oare n-ar trebui să satisfacem nevoia umană de spiritualitate?! Şi dacă da, practic cum am putea face asta? Este îndemnul meu la acţiune pentru o creștere durabilă și, mai ales, responsabilă. Iar răspunsurile voastre mă vor ajuta pe viitor… un viitor în care să construim şi să contribuim la dezvoltarea unor proiecte esențiale pentru societate. Am convingerea că împreună putem face diferenţa, arătând celor din jur că am evoluat cu adevărat de-a lungul celor 20 de ani şi am reuşit să corectăm din imperfecţiuni.
Francmasoneria la care am aderat eu acum ceva ani și al cărei Meşteşug îmi doresc să-l deprind de-a lungul vieţii pendulează între Ideal și realitate… să ne străduim că realitatea să fie mult mai aproape de ideal și idealul nostru să devină realitate.
Dar trebuie să recunosc că uneori îndoiala mă cuprinde de-a lungul călătoriei mele spirituale…
Marius-Cristian PUIU
Mare Maestru
