Despre cum să te complaci între prieteni falși. Învață cui să dai o coajă de pâine!

0


Dacă în momentele tale grele ai încercat să-ți identifici prietenii adevărați, încearcă să nu mai ai momente grele…
Momentele cu adevărat grele sunt mereu ale celorlalți, pe același criteriu în baza căruia se spune că și cioara crede că puiul ei e cel mai frumos. De fapt, tastând toate astea acum, confirm, în defavoarea mea, exact ceea ce scriu. 
Deseori m-am gândit de ce oare empatizăm, repetat, cu același tip de persoane. Empatie pe care, deseori, ulterior, o marcăm puternic în suflete, prin lipsa feed-back-ului. Dar, ceea ce nu înțelegem, de fapt, este că empatici sunt doar unii; hai s-o luăm altfel: nu e vina celui care te-a impresionat pentru că tu te-ai purtat ani de-a rândul cu înțelegere, ci numai incomensurabila ta prostie (până la urmă), te-a adus în situația de a avea așteptări… Așadar, nu condamnați nemernicii care vi se tăvăleau la picioare pentru o coajă de pâine; învățați cui să-i dați coaja de pâine. Pentru că, de regulă, oamenii aceia, cei adevărați, sunt cei care nu cerșesc nimic; fiindcă au muncit să obțină! 
Așadar, cum să priceapă tăvălitele, lingătorii, pupătorii, nimicultorii, diplomaniacii, ori sugătoriștii ce preț are succesul?
A empatiza înseamnă, de fapt, a renunța la tot ce înseamnă liniștea sufletului tău, cu condiția să fii pregătit să primești în față palma plină de căcat a celui al cărui copil l-ai pus mai presus de fiul tău.

Lacrimi de luna
Articolul precedentTrafic restricționat pentru efectuarea de lucrări pe autostrada A1
Articolul următorȘcoala în Evul mediu la Drăgășani
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.