Cinci lalele. Sau despre o clipă care vă poate transforma viața – Jurnal de oltean

0

În urmă cu vreo patruzeci de ani, am văzut un film bulgăresc. Se numea ”Cinci lalele”. Un film complet necunoscut azi, probabil, din mai multe motive: timpul, calitatea peliculei, originea etc. Pe scurt, un tip este îndrăgostit lulea de o fată, care – după luni întregi de insistențe – acceptă să-l întâlnească. Din puținii săi bani, băiatul reușește să-i cumpere un buchet de flori: cinci lalele. Fata, însă, nu vine la întâlnire.

Esența filmului este despre cât de ciudat interpretăm noi, oamenii, binele care ni se oferă. Despre cum îl vedem pe acela care ni-l face și care, din senin, ar vrea să ne schimbe viața ori măcar să ne-o înfrumusețeze pentru o clipă, o zi sau o săptămână și apoi să dispară pentru totdeauna.

Marcat de moment, tânărul nu se poate întoarce la prietenii săi cu acea putere pur masculină și fermecătoare de a spune adevărul; și atunci alege să mintă. Dar ce face cu florile?
Ei, bine, florile le folosește, fără să știe, spre a cunoaște cu adevărat oamenii. Fiindcă le oferă, pe stradă, una câte una, persoanelor pe care le întâlnește. Sfârșește la poliție, în încercarea de a-i oferi ultima lalea unei necunoscute.

Lacrimi de luna

De cele mai multe ori, prejudecățile ne împiedică să vedem gesturile sau oamenii exact așa cum sunt ori măcar să-i presupunem altfel decât prin filtrul unei educații care ne protejează. Ne protejează? Se spune că, pentru a-ți pierde încrederea în cineva, trebuie mai întâi să i-o acorzi.
Nu vreau să spun nimic, aproape ca întotdeauna: vreau ca fiecare dintre voi să vă spuneți. Dacă nu cumva, în spatele unei flori (binele) oferite din senin nu se ascunde nimic.E doar o floare oferită, hrănită cu un zâmbet curat.
Primiți floarea, bucurați-vă de parfumul ei. Așa arată binele. O clipă. Care vă poate transforma toată viața.
Scuze: care vă poate transforma pentru toată viața.

Articolul precedentVântul de noaptea trecută a lăsat pagube însemnate in Vâlcea
Articolul următorRestricții de circulație astăzi și mâine în Vâlcea
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.