România influencerilor izolați…

0
Dr. Lucrețiu Radu

Nici acum, de Paște, nu pot să îndeplinesc toate poruncile Tale Tată, mă iartă! ”Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” – asta era porunca Ta la care mă gîndisem! Mă gîndisem creștinește să iubesc așa, cu ardoare, în spiritul Paștelui, o categorie de oameni pe care, îndeobște, nu o apreciez prea mult (asta ca să vorbesc eufemistic, pentru că sunt zile Sfinte și nici nu vreau să mă gîndesc la ce mă gândesc uneori în legătură cu unii sau cu alții).

Îmi zisesem că dacă Îți spun ”Tată, uite eu îi iubesc azi chiar și pe ei” am o altă trecere în Fața Ta… Bun așa, de aici am pornit; mă găndisem la taximetriștii transpirați, la ”drift”-eriști, la bombardieri, la rromii nesmițiți, la drogați, la (Iartă-mă dar nu știu cum să le spun…) bărbații ăia cu pantaloni mulați de piele cărora le place… în fine…, la zugravii bețivi, la… Și deodată, pac, am avut o revelație! Doamne, dacă zilele astea fac un efort supraomenesc și iubesc influencerii ăia insistenți și care sunt siguri că dețin adevărul absolut, să vezi atunci! Acum nu că vreau să mă scuz, dar Crede-mă, nu e vina mea că nu pot să și pun în practică ideea asta, Iartă-mă, eu i-aș iubi, dar nu știu de unde să îi iau… Mai abundenți ca pîinea noastră cea de toate zilele până mai ieri, azi, acum, cînd am și eu nevoie de ei să mă pun bine cu Tine, ia-i de unde nu sunt!

Am o mulțime de cazmale rupte de la câte săpături am făcut. Nimic. Dar nimic.

Lacrimi de luna

Nici un cuvințel nu aud despre încălzirea globală, nimeni nu mă muștruluiește că sunt retardat cînd îmi doresc o familie între un bărbat și o femeie, nimeni nu îmi demontează savant obsesia mea bolnăvicioasă, decadentă, arhaică și lipsită de progresism cum că Darwin m-a jignit spunîndu-mi că sunt nepotul maimuței, balenele și delfinii sunt la locul lor bine mersi, cărbunele arde la fel și în România și în Germania (fără să producă polen la ei și fum la noi), nimeni nu îmi aruncă un leu măcar pentru că sunt senil când iubesc poezia și muzica și mă lasă rece gadget-urile inutile, nici o palmă nu primesc dacă nu înțeleg oportunitățile deosebite de afaceri cu mucegai albastru-violet ușor asimilabil vegan care poate crește în galeriile de mină închise din Valea Jiului… Nu mai vorbesc de faptul că mă trezesc senin dimineața, fără nici o scuipătură pe obraz pentru că am încă toți dinții și anul nașterii nu-mi permite deocamdată încadrarea în marea masă a descreieraților religioși hrăniți de diaspora. Despre faptul că încă folosesc paie din plastic și nu de inox pentru limonadă, că nu mă pot abține să sting televizorul când o văd pe Vulpița, că mă perpelesc în fiecare noapte dacă să mă mai duc sau nu la Emag cum a zis Șora, ce să mai zic…

Ce mă fac Tată, ce mă fac? Și ce bine mă gîndisem…

Articolul precedentPrimul deces de COVID-19 la Vâlcea
Articolul următorCe îmi ceri, Doamne? – Oarecum Înger
Lucrețiu Radu
Dacă n-ar fi fost medic, Radu Lucrețiu ar fi fost scriitor. Sau dascăl. Sau zidar. Sau poet. Sau, cine știe, e chiar toate astea la un loc. Dumnezeu știe și ce ar mai fi putut fi sau ce ar mai putea fi, de acum încolo. Oltean prin naștere, la Balș, pe malul Oltețului (bine, asta e o metaforă, nu a fost născut chiar pe malul apei sau așa știe el), vâlcean prin dragostea tinereții (adolescență petrecută și trecută la Liceul Sanitar Râmnicu Vâlcea), doljean prin căsătorie (cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, de vreo 30 de ani), Radu Lucrețiu ”scrie, cântă și tratează”. În această exprimare sunt însă câteva inadvertențe ; trebuia scris "râde, cântă și dansează" dar asta cu dansul nu îi iese. Aproape deloc, cel mai adesea. Iar râsul lui Radu Lucrețiu e mai mult "râsul-plânsul". Doar când râde de el însuși e chiar hohot. În rest e râsul amar de deasupra moravurile ușoare, trufiei și teatrului ieftin. Asta nu pentru ca lui Radu Lucrețiu nu îi place teatrul. Îi place. Doar că îi place numai cel de pe scenă. Izvoare istorice neconfirmate spun că s-a născut undeva între 25 și 27 septembrie (cel mai probabil pe 26), în unul dintre anii ”decrețiilor” cunoscut sub înșiruirea vulgară de cifre 1967. De atunci tot face umbră Pământului. Așa zice el. Cei mai mulți zic că face lumină Pământului. Lumina de pe chipurile pacienților vindecați, a celor ce-i citesc scrierile, a celor care-l ascultă cântând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.