Nu știu dacă știți, dar pe mine, în seara de 1 ianuarie, m-a luat o durere de măsea. Și am făcut o postare comună, în căutarea unui cabinet stomatologic.
Acum, na… ce să zic… da, mă, da: este vorba despre Cristina Țopescu.
Despre brusca descoperire a dezinteresului reciproc: păstrând proporțiile comparației, nu m-a luat – aproape – nici dracul în seamă cu postarea mea, unii presupunând că e ”la mișto”, alții manifestând exact ce simt ei, real, față de orice problemă a celorlalți. Adică o durere-n cur pe care numai un hemoroid bătrân o poate trece cu vederea. Și, totuși, eu sufeream. Dar vezi, dacă nu am mai înghițit bile pe la mese, dacă nu am mai scos flăcări pe nări, ori dacă (presupus menestrel) nu am mai stimulat lirismul atât de bine ascuns al unora, la ce bun să distribuie cineva când îl doare pe ăla ceva?
Chiar dacă vorbim despre suflet. Am zis și eu așa, ho, că nu omor pe nimeni. Vedeți, de exemplu, ”Jurnal de oltean – 7”, de ieri, ceva mai jos pe pagina pe care sunteți acum…
Nu? Hai, că e elocvent pentru momentul actual, când asumarea (de orice natură) a devenit marea problemă a acestei națiuni. La ce să-i dai ăluia like la chestia aia? Cine știe ce vrea să spună? Mă mai văd dracului ăștia c-am dat like… de ce să distribui eu? Scuza e că ar fi că este o chestie personală. În general, cei care nu fac ceva, au scuzele la alții, acolo le găsesc…
Așa că majoritatea lăicuitorilor profesioniști și dedicați, au trecut repede cu privirea peste o postare, jurându-se chiar că nici n-au văzut-o; da, mă, da: despre Cristina Țopescu e vorba…
Despre ipocrizie, despre minciună, despre lipsa de asumare, despre a nu înțelege că orice i se întâmplă cuiva într-un moment sau cadru social, ți se poate întâmpla la fel de bine și ție, în princiipiile mari ale problemei.
Adică de la durerea fizică de la 1 ianuarie și până la cea sufletească de ieri (a câta în ultimii ani?) și până la măscăriciul tradițional, zilnic și consacrat, e diferență mare, mare de tot, nu?
Da, despre Cristina Țopescu e vorba.
Faceți scroll pe conturi și poate vă amintiți când ați postat ultima dată ceva despre ea sau cu ea, înainte ca ea să moară?
Pfff, iertați-mă… nu tu poezie, nu tu umor… pe cale de consecință…? Știm: nu tu like-uri.
A, să nu uit: ce atmosferă eminesciană… Mai vorbim mâine, când, cu siguranță, ne vom aminti toți, cu pioșenie, despre Sf. Mc. Pevsip și cei impreuna cu el, că ăsta e la coadă în calendarul bisericii…
Da, despre Cristine e vorba și despre Cristieni. Toți cei pe care-i uităm atunci când au nevoie de noi.
Ceea ce, logic, se întâmplă înainte ca ei să moară.
