Dacă ai nevoie de un manual ca să păstrezi un bărbat, înseamnă că nu-l meriți. Ce femeie nu știe că un bărbat se ține aproape cu… chiar, cu ce poți ține aproape un bărbat de păstrat?
Am cunoscut mulți bărbați de păstrat. Surpinzător, la prima vedere, ei par exact contrariul a ceea ce ai vrea să ai în casă.
M-a învățat aproape tot. Îmi dădea să mânânc cu o linguriță de fier. Una cu coada lungă. Mai întâi, m-a învățat să merg, pentru că era foarte important. Apoi m-a învățat că numai înainte. De asemenea, extrem de important. M-a învățat să spun. Direct. Recunosc, uneori prea direct. M-a învățat să fac tot ce ar putea să aibă nevoie să știe un bărbat: de la săpat grădina, până la a-mi face un arc cu săgeți. Să trag cu arma lui de vânătoare, pe care abia o puteam ridica; era o pușcă fantastică, mă făcea să-l identific cu Winnetou. Avea patul placat în argint, pe care erau basoreliefuri cu scene de vânătoare. Când mama a tras prima oară cu arma asta, într-o noapte de Revelion, a căzut direct în cur și a avut umărul negru cam o lună jumate, din cauza reculului. M-a învățat să iubesc. Și, în fiecare zi, să iau viața de la început, iertându-i pe toți.
Fără să știm, de-a lungul vieții, investim într-o bancă. Are sediul undeva, departe. Nu trebuie să cerem nimic. Ni se dă înapoi, în ceasurile în care avem cu adevărat nevoie.
Cu câteva luni înainte de a muri, a paralizat.
Îi dădeam să mănânce cu o linguriță de fier. Una cu coada lungă. Apoi, l-am învățat să meargă. Pentru că era foarte important.
A doua oară când l-am văzut plângând, căzuse în curte și nu știa cum să se ridice. Stătea acolo, pe pământ, cu fruntea în palme, rușinat, plângea și m-a întrebat:”Ce fel de bărbat mai sunt eu?”…
E, de unde era să știu eu atunci un titlu care urma să-mi vină în minte peste treizeci de ani?
