Valea Oltului, pe raza localităţii Câineni – Vâlcea, a fost din nou scena unui straniu accident rutier, astazi, 01 august a.c.. O maşină a pătruns pe sensul opus unde s-a izbit violent de un parapet metalic. În autoturism erau două femei, pentru una fiind nevoie de Descarcerare pentru a fi scoasă din maşină.

„Un autoturism care circula din direcţia Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, al cărui conducător auto ar fi pierdut controlul maşinii, a intrat pe sensul opus de mers, lovindu-se de parapetul metalic de pe marginea drumului naţional”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea.

Pompierii militari au intervenit şi ei la faţa locului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare.

Lacrimi de luna

Femeia care se afla pe locul din dreapta – faţă a rămas prinsă între fiarele contorsionate. După descarcerare a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, pentru a fi tranportată la spital.

Una dintre persoanele implicate în accidentul de joi dimineaţa de pe Valea Oltului are 65 de ani. A doua, cea care se afla la volan, are 42 de ani. Aceasta a fost evaluată de echipajul SMURD şi a refuzat transportul la spital. Bătrâna a suferit un traumatism la membru superior drept şi a acuzat şi dureri în zona toracelui.

Traficul pe Valea Oltului a fost întrerupt total pe perioada descarcerării şi a cercetărilor.

sursa: adevarul.ro


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.