Demența unei nașteri transfincteriene

0
345

Bărbații nu nasc. E simplu, e frustrant de simplu pentru că, nu e așa, odată că nu produc ei decât spermatozoizi și ar mai fi nevoie (zice genetica) și de un ovul (și chiar dacă vin, de la ”soț”, încă alți spermatozoizi, nu prea se întâmplă mare lucru pe scara evoluției umane) și, a doua oară, pentru că le lipsește ”organul” unde ar putea să crească ”ăla micu”.

Anatomia aia imbecilă din primul an de medicină spune că doamnele au, special pentru procreere, uter; spațiile goale (e un fel de a spune, goale…) în cazul bărbaților se rezumă la stomac, intestine și vezica urinară. A, uitasem, în unele cazuri și la cutia craniană. Din ce în ce mai frecvent.

Așa. Să presupunem că, prin diferite mecanisme netrecute în Biblie și încă vreo câteva mii de cărți de medicină, cumva spermatozoidul lui Vasile se ”împerechează” cu cel al lui Gheorghe. Nu e posibil așa ceva, dar, de dragul discuției, să acceptăm acest lucru.

Două întrebări medicale mă macină, pur și simplu: prima ar fi unde se întâmplă acest fenomen uluitor, inițial, primordial, al ”cucuielor” spermatozoice și, mai important, unde se va adăposti forma aia de viață (iertați-mă, dar nu pot asocia cuvântul ”copil” cu blasfemia asta evoluționistă…), unde va crește și cum?

Aș putea să țin un curs de câteva ore despre imposibilitatea dezvoltării unei alte forme de viață decât cea microbiană, virală sau helmintică în vezica, stomacul sau intestinul unui bărbat.
Nu e cazul, aș fi doar încă un ”închistat”… Idioții care au produs această păpușă au generat deja ideea, pentru copii, că acest lucru e posibil! Imbecilii ăia au generat ”punctul zero” al maltratării intelectuale și emoționale pentru generațiile viitoare de copii care vor afla că ”bam bam”-ul între doi bărbați poate duce la apariția unui frățior sau a unei surioare! Ken însărcinat e numai începutul. Mii de bărbați vor încerca, în viitorul care se deschide zilele astea, să procreeze. Că, așa cum vă spuneam, fenomenul cutiilor craniene goale ia amploare, pe zi de trece.

Pare mai simplu, și chiar e mult mai simplu, la bărbați. Nu au zile de imposibilitate reproductivă (deși putem asocia , de dragul discuției, menstruația de la femei cu consumul de alimente ”gazogene” la bărbați…), nu sângerează ritmic (altfel decât de la hemoroizi…), nu trebuie arătat cearceaful tradițional la nuntă (aici vă rog, nu accept nici o idee, dați-o dracului de hârtie igienică, păi se poate?) și multe altele.

Doar că există un pericol iminent, incomensurabil și imposibil de abolit. Pentru că, în infinita ei înțelepciune, Natura a făcut imposibilă această situație. A nașterii transfincteriene la bărbați. Avortul spontan. Dimineața, după ciolan cu fasole, varză a la Cluj sau paste cu curry.
Intempestiv, ”soția” Vasile va veni la ”soțul” Gheorghe și îi va anunța tragedia: nu intra în baie, am pierdut sarcina…

Previous articleAmplă campanie de ecologizare în comuna Voicești
Next articleLa mulți ani, Drăgășani! La mulți ani, drăgășăneni
Lucrețiu Radu
Dacă n-ar fi fost medic, Radu Lucrețiu ar fi fost scriitor. Sau dascăl. Sau zidar. Sau poet. Sau, cine știe, e chiar toate astea la un loc. Dumnezeu știe și ce ar mai fi putut fi sau ce ar mai putea fi, de acum încolo. Oltean prin naștere, la Balș, pe malul Oltețului (bine, asta e o metaforă, nu a fost născut chiar pe malul apei sau așa știe el), vâlcean prin dragostea tinereții (adolescență petrecută și trecută la Liceul Sanitar Râmnicu Vâlcea), doljean prin căsătorie (cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, de vreo 30 de ani), Radu Lucrețiu ”scrie, cântă și tratează”. În această exprimare sunt însă câteva inadvertențe ; trebuia scris "râde, cântă și dansează" dar asta cu dansul nu îi iese. Aproape deloc, cel mai adesea. Iar râsul lui Radu Lucrețiu e mai mult "râsul-plânsul". Doar când râde de el însuși e chiar hohot. În rest e râsul amar de deasupra moravurile ușoare, trufiei și teatrului ieftin. Asta nu pentru ca lui Radu Lucrețiu nu îi place teatrul. Îi place. Doar că îi place numai cel de pe scenă. Izvoare istorice neconfirmate spun că s-a născut undeva între 25 și 27 septembrie (cel mai probabil pe 26), în unul dintre anii ”decrețiilor” cunoscut sub înșiruirea vulgară de cifre 1967. De atunci tot face umbră Pământului. Așa zice el. Cei mai mulți zic că face lumină Pământului. Lumina de pe chipurile pacienților vindecați, a celor ce-i citesc scrierile, a celor care-l ascultă cântând.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here