Uneori scriu. Mă apucă așa amocul, mă supăr, mă enervez sau mă atașez emoțional, mă îndrăgostesc de fapte, de întâmplări, de lucruri, de persoane, mă ”mânâncă” tastatura, ce mai încolo și încoace, scriu. Uneori pentru mine, de cele mai multe ori pentru voi. Mai mereu prost, câteodată bine. De la scrisul ăsta mă podidesc niște întrebări, ceva de speriat…
Cine citește? Asta e marea întrebare! Cum citesc? Asta e a doua întrebare, mai medie, așa, ca importanță și impact. De ce citește? Asta e a treia întrebare, mică mititică, vai de ea. Cui citește? Asta e altă întrebare…
Inevitabil, ”sunt om și nimic din ce e omenesc nu îmi e străin” cum spunea cineva mult, mult mai inteligent decât mine! Așa e și cu scrisul. Inevitabil, cu ideea textului în sine, cu o virgulă, cu un cuvânt, cu o nuanță a textului, îi supăr sau îi mulțumesc pe ”ăia” sau pe ”ăilalți”… Nu că aș vrea asta, nici într-un sens, nici în celălalt. Chiar mi-e indiferent, pentru că nu scriu nici pentru ”ăia” și nici pentru ”ăilalți”. Scriu uneori pentru mine, de cele mai multe ori pentru voi. Pentru voi toți.
Știți cum e cu întrebările alea nepuse, mici sau mari? Uite așa…
Cine citește? Mulți. Mulți citesc, puțini reacționează și interacționează, sub orice formă. De ce? Din multe, foarte multe motive; unele dintre ele (pe cele mai multe) le știu, pentru că însuși cei care citesc ce scriu se simt obligați să mi le spună fie față în față, fie prin mesaje, fie la telefon etc. De departe topul motivelor ne-interacționării e dominat de ”mă doctore a fost mișto chestia aia de ai pus-o dar.. nu pot să zic nimic că mă văd ăștia ai mei și mă pun rău cu ăia…”. Care ”ăștia”, care ”ăia”? Urmează apoi ”să știi că te citesc dar nu avem voie decât la ce ne vine pe grup să dăm like și share”. Care ”grup”? Spre coadă e ”ce-aș mai fi comentat și eu la ce ai scris tu dar nu avem voie decât la șefi să le comentăm pe facebook, și doar să fim de acord cu ei”. Care ”șefi”?
Păi… tot mai mulți, zic eu… Toți cei care vor imagine, care fac parte din grupuri de whatsapp și nu numai (de grupuri zic), toți cei care au interese multe, uneori mai presus de orice, de oameni, de problemele lor reale, de… Dacă ceva din ce am scris le aduce (repet, fără nici o dorință a mea) cumva laude sau se regăsesc acolo ”de partea bună a textului” să te ții ”share” și ”like”. Dacă nu, e cu ”ignore”. Nu că ar exista butonul ăsta altfel decât la ei ”la neuron”.
Ultimul motiv care îmi vine în minte e ăla cu ”e sub demnitatea mea să vadă că îl citesc”. De altfel ăștia sunt oamenii cei mai buni, ne vedem, ne salutăm, ne mai și pupăm din când în când (nu acum că e Covid dar mâine cine știe)?
Cum citesc? Unii, cei mai mulți, cursiv, ordonat, cuvânt cu cuvânt, după care gândesc. Fie că le place sau nu, dar gândesc. Alții citesc numai ”în diagonală”, doar doar vor putea folosi ceva din ce am scris împotriva unora sau altora, împotriva unor grupuri sau ale altora, se uită doar după ”sămânță de scandal” să poată spune apoi ”bă, vedeți că a zis și ăla că sunteți așa, bă care sunteți voi așa!”. Dacă nu e interesant pentru motivele lor și nu le mulțumește această patologică dorință, nici nu mai gândesc după ce citesc. Nu că ar fi gândit mult vreodată. Dar niciodată nu e prea târziu, așa zic eu. Pentru ei. Ăsta este unul dintre motivele pentru care de foarte multe ori pozele cu pisica mea au mai mult succes decât orice text despre națiune, țară, popor, probleme, dureri, sănătate, spitale, literatură, muzică, viitor etc. Asta pentru că mâța mea nu este transpartinică. Eu da.
De ce citește? E o întrebare mică-mititică la care singurul răspuns care îmi place este că ”îi place”. Lui, cititorului. Citește nu din prietenie, nu din obligație (dacă există așa ceva pe facebook…), nu din orice alte motive (plauzibile sau nu), nu din plictiseală sau din lipsa a ceva mai bun. Ci doar pentru că îi place, că se regăsește măcar un pic în tematică și în text, pentru că, pur și simplu, consideră că ”merită” să citească, ”merită” rândurile alea să fie citite. Asta e partea care îmi place mie să cred că e reală și unică. Îmi place să cred asta dar știu că nu e așa. Sunt ”citit” de fel și fel de oameni (am fost întrebat de ce dau ”publice” postările mele așa că le răspund aici: uite așa, să aibă ce citi unii); unii citesc doar pentru ”monitorizare”, alții pentru ”pâră”, alții doar de-ai ”dracu și de inimoși” pentru că, nu e așa, niciodată nu se știe dacă ce am scris poate fi folosit cândva împotriva mea. De ei. Cel mai mult mă agasează cei care citesc din ordinul ”ălora” sau al ”ălorlalți”: ”ia vezi cu cine ține ăla”, ”ia vezi dacă dă în noi”, ”sări cu picioarele pe el dacă se ia de noi” sau ”pupă-l că le-a tras-o ălorlalți”. Le urez succes tuturor, apreciez dar nu am nevoie de nimic din toate astea… Am nevoie doar de voi toți ceilalți, cei care citiți doar pentru că vreți voi asta, neimpus de nimeni!
Cui citește? Aici ”să vezi întâmplare” vorba lui Nichita Stănescu, mă fac că nu știu..
Ultima întrebare: cine și câți dintre dumneavoastră veți recunoaște că ați citit rîndurile astea, așa multe cum sunt?
