
Nu departe de celebrele opere ale lui Brâncuși, undeva în parc o clădire veche se odihnește linistită printre copacii deși, așteptând parcă vreun trecător să îi deschidă ușa. Curiozitatea mă împinge, apăs clanța, ușa scârțâie și se deschide leneșă lăsându-mă să pătrund în liniștea aceea mormântală.
O lucrare imensă a Rodicăi Popescu tronează în sala de la intrare aproape șocant. Dansul macabru, personajele diforme dar precise, tonurile reci așezate pe pânza de dimensiuni extraordinare (4/4 m) îti dau o stare de solemnitate profană, de neliniște, angoasă. Rodica pictase acea lucrare la scurt timp după ce fusese diagnosticată cu un cancer la sân, care i-a și adus sfârșitul la doar 35 de ani, rămânând foarte puțin cunoscută. Mama ei a adunat lucrările care zăceau făcute sul, în apartamentul de la etajul 7 al fiicei și le-a donat muzeului.
Ca aproape orice muzeu de dimensiuni mici din România, și Muzeul de artă din Târgu Jiu este gol. Operele stau așezate cu măiestrie pe pereți sau pe șevalete așteptând nerăbdătoare să fie savurate de vreo privire bucuroasă.
Portretele lui Mișu Popp te întâmpină sobre sfredelindu-te cu academismul său atât de strict, tonurile inchise, clarobscurul perfect atins, ba într-unul dintre ele văd chiar o lumină rembrandtiană. Te relaxează ulterior Keber, cu tonuri mai jucăușe, linii mai dezordonate, dar și cu vasta colecție de artă bisericească. La etaj urmează artileria grea, care reușeste să te aducă la extaz: Ghe Petrașcu cu doua lucrări extraordinare, Corneliu Baba cu un peisaj și un portret probabil din faza incipientă a creației sale, Nicolae Vermont cu un portret de țărancă, Rudolf Schweitzer Cumpăna cu un portret de bătrân în stilul său inconfundabil de pastă grea, Spiru Vergulescu cu o colecție de citadine zvelte, aproape monocrome și alți pictori și sculptori contemporani. Liniștea ajută la contemplare, iar lucrările ți se fixează în suflet pentru totdeauna. Cel puțin pentru mine a fost o dubla surpriză. Nu stătusem niciodată în fața unei lucrări de Schweitzer Cumpăna, sau de Nicolae Vermont. Una peste alta, un muzeu deosebit cu o colecție vastă de lucrări din conștiința artistică națională pe care vă îndemn să îl vizitați.















