Avertizare cod galben de vijelii, valabilă în 28 de judeţe, începând din această dimineaţă şi o informare de instabilitate atmosferică pentru majoritatea regiunilor, începând din această seară.

Joi, până la ora 23 00, pe fondul avertizării cod galben, în sudul Banatului, nordul Crişanei, Maramureş, Transilvania, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăşi în general 55 – 65 km/h.

La munte vor fi rafale de 60- 80 km/h, iar în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90- 100 km.

Lacrimi de luna

Judeţele aflate sub incidența codului galben sunt: Vâlcea, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Neamţ. Suceava, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş.

Până la ora 23 00, va fi în vigoare o informare de intensificări ale vântului şi manifestări de instabilitate atmosferică.

Vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi şi în cele centrale, estice şi sud-estice, unde rafalele vor depăşi, în general, 50 – 55 km/h, anunță ANM.

Pe parcursul zilei de astăzi și la începutul nopţii, local şi temporar vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.