Într-o noapte întunecată din toamna anului 1812, un convoi austro-ungar se îndrepta cu greu prin defileele înguste din Oltenia. 17 care încărcate cu aur obținut din birurile colectate, scârțâiau pe drumul accidentat. Convoiul era escortat de 50 de soldați austrieci, înarmați și vigilenți, fără să știe că în umbra pădurii dense, o forță nevăzută îi urmărea fiecare mișcare.
Această poveste fascinantă, cunoscută sub numele de jaful de la Drăgășani, a rămas în istorie ca una dintre cele mai îndrăznețe și misterioase acte de tâlhărie. La acea vreme, Oltenia era sub dominația Imperiului Austro-Ungar, iar localnicii simțeau povara asupririi străine. O grupare paramilitară de călăreți, inițial angajați să mențină ordinea în teritoriu, s-a văzut trădată de cei care îi angajaseră. Imperiul nu îi mai plătise de aproape un an de zile, iar resentimentul lor creștea cu fiecare zi. Până când aceștia au decis să își răscumpere singuri paguba.
Acești bărbați, conduși de un lider carismatic cunoscut sub numele de „Vânătorul”, au decis să-și facă singuri dreptate. Planul lor era simplu, dar îndrăzneț: să lovească Imperiul acolo unde doare cel mai mult – în cuferele sale pline de aur. Alegerea locului pentru ambuscadă a fost strategică – o trecere izolată de lângă Drăgășani, unde terenul accidentat și vegetația deasă ofereau un avantaj clar.
În acea noapte fatidică, haiducii neplătiți și-au pus în aplicare planul. Au blocat drumul cu trunchiuri de copaci și bolovani, forțând caravana să se oprească brusc. Soldații austrieci, luați prin surprindere, nu au avut timp să reacționeze. O ploaie de săgeți și gloanțe a lovit escorta imperială, soldații fiind decimați într-o chestiune de câteva minute. Puținii care au rămas în viață au fost forțați să se predea, neavând nicio șansă împotriva atacatorilor bine organizați.
Oamenii lui „Vânătorul” au acționat cu rapiditate. Au capturat carele încărcate cu aur și, în ciuda greutății încărcăturii, au dispărut în noapte, folosindu-se de rute bine cunoscute doar de ei ce dădeau spre pădurile de la Gușoieni.
Se estimează că valoarea totală a aurului furat era de aproximativ 5 milioane de florini – o sumă imensă pentru acea vreme.
Zvonurile despre jaful îndrăzneț s-au răspândit rapid, alimentând temerile și fanteziile localnicilor. Autoritățile austriece au lansat imediat o amplă campanie de căutare. Trupele imperiale au scotocit fiecare sat și fiecare pădure din zonă, dar „Vânătorul” și oamenii săi păreau să fi dispărut fără urmă. Se spune că o parte din aur a fost îngropată în locuri secrete din Munții Carpați, în pesterile din jurul Mânăstirii Arnota, așteptând să fie descoperită de cineva destul de norocos sau destul de curajos să o caute, deoarece aceste peșteri sunt situate pe versanți cu înclinație aproape verticală.
Jaful de la Drăgășani nu a fost doar un act de tâlhărie, ci și un gest simbolic de sfidare împotriva opresiunii imperiale. Povestea a devenit rapid legendă, fiind transmisă din generație în generație, un exemplu al luptei pentru libertate și dreptate într-o perioadă de asuprire și incertitudine.
Astăzi, legenda aurului dispărut și a eroilor locali rămâne vie, captând imaginația și stârnind curiozitatea celor care se întreabă dacă nu cumva, undeva în adâncul pădurilor oltenești, comorile ascunse așteaptă încă să fie găsite.
