21 de vârstnici au intrat în ”Clubul Nonagenarilor”. În perioada 2-4 iulie, 21 de locuitori din Râmnicu Vâlcea cu vârsta de peste 90 de ani au intrat în ”Clubul Nonagenarilor”. Sarbătoriții au primit diplome şi tichete sociale în cadrul unor ceremonii organizate la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei...
Secole de-a rândul, documentele vremii nu amintesc nimic despre viaţa şi activitatea locuitorilor acestei aşezări. Date despre Drăgăşani şi localităţile sale componente, aflăm din documente oficiale abia în secolul al XVI-lea. Prima atestare documentară a localităţii Drăgăşani, cu această denumire, apare într-un act oficial din 1535 (7043), iunie 7, prin care Vlad voievod, domn al Ţării Româneşti,...
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea erau înregistrați 4587 șomeri (din care2160 femei), rata șomajului fiind de 2,87%, egală cu valoarea înregistrată la finele lunii aprilie 2019. Din totalul de 4587 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vâlcea, 1576 erau beneficiari...
Gib Mihăescu (1894-1935), prozatorul, romancierul şi dramaturgul vâlcean interbelic - născut la Drăgăşani, la 23 aprilie 1894 -, a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti deşi simţea o puternică atracţie pentru literatură. În timpul studiilor, a frecventat şi unele cursuri la Facultatea de Litere. A fost decorat pentru acte de bravură în...