Comun ca un Înger – Oarecum Înger

0
Alexandru Mogoșeanu

Cei mai mulți dintre noi nu știu cum arată o privighetoare. 
Pentru că o privighetoare are un aspect foarte comun. Nu are un penaj colorat, e mică, discretă, ușor de trecut cu vederea. Exact invers față de cum ți-o imaginezi când o auzi cântând. Și mai cântă și noaptea, tot ca să fie ascunsă de privirile noastre.

Uneori, oameni cu care nu te-ai văzut niciodată strigă la colțul străzii:”Heeei! Mașina!!!”. Ca să nu traversezi. Apoi dispar pentru totdeauna în mulțime. 
În clipa aceea, ei îți schimbă viața. Precum și pe cea a copiilor tăi. 
Cine știe ce ar fi ajuns aceștia fără tine?
Nu ai cum să-i mai găsești ca să le mulțumești. Fie vorba-ntre noi, nici nu îi cauți. 
“Era un tip între două vârste, nici scund, nici înalt, cu părul șaten… cu o haină neagră…”. 
Când povestești, unul dintre bătrânii casei spune:”Ăla a fost un Înger…”.

Dar, pentru că masa de seară e pe sfârșite, nimeni nu aude. 
Toți ies pe verandă, să se bucure de cerul încărcat de stele și de o țigară care confirmă rutina unei zile în care – din fericire – nu s-a întâmplat nimic rău. 
Deodată, în liniștea nopții, unul dintre copii se entuziasmează:”I-auziți! Privighetoarea!”.

Lacrimi de luna

Cei mai mulți dintre noi nu știu cum arată o privighetoare. 
Dar aproape toți, în întunericul nopții, o recunoaștem după cântecul ei dumnezeiesc. 
“Așa… Și cum vă spuneam… Era un tip între două vârste, nici scund, nici înalt…”.

Articolul precedentOuă Florentine cu garnitură de carantină
Articolul următorDonație importantă de declarații pe propria răspundere pentru vârstnicii din Drăgășani
Alexandru Mogoșeanu
Născut într-o familie de-a dreptul parentală, Alexandru Mogoșeanu, împlinește anul acesta – pentru a patra oară, consecutiv – cincizeci de ani. Pentru cei cu mici probleme la capacitate și, respectiv, treaptă, cincizeci și trei. A fost decizia lui de a-și stabiliza comportamentele la o vârstă despre care spune că a reprezentat (și uite că mai merge) împlinirea totală. Ca orice bărbat, așteaptă ceea ce a mai rămas, adică maturizarea. Căsătorit, posesor de fiu care are nouăsprezece ani și care-i născut în aceeași zi și la aceeași oră cu tatăl (ceea ce denotă zgârcenia mamei în achiziționarea de cadouri), Alexandru, Ducu sau, mai degrabă, Mogo, lucrează din 1990, la radioul public din Craiova, orașul de unde este originar. Avem de-a face, așadar, cu un oltean pur-sânge, cu antecesori în Gorjul lui Brâncuși, dar și în Oltul tomatelor, de unde și stările contradictorii, oscilând între depresia eternului părăsit/îndrăgostit și vivacitatea optimistului care a conștientizat de mult că nu-și poate influența destinul, ci doar devia în sensul dorit. Altfel, Mogo pare să fie un prieten bun. Dar să nu ne grăbim…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.