Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță lansarea proiectului “Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiul Râmnicu Vâlcea: A53, C16, A10, B2, C24” cod SMIS 121015, finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale.

În data de 14 februarie 2019 a fost semnat Contractul de finantare aferent proiectului, între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea.Bugetul proiectului este de 9.553.059,41 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 5.694.758,38 lei, iar perioada de implementare a proiectului este, conform contractului de finanțare, din 01.05.2017 până în data de 30.04.2020.

Proiectul are ca obiectiv specific creșterea eficienței energetice a cinci blocuri de locuințe. Principalele lucrări de intervenție pentru blocurile reabilitate prin proiect sunt:

*Temoizolarea pereților exteriori,

*Înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic,

*Închiderea balcoanelor și/sau logiilor,

*Termoizolarea planseului peste ultimul nivel,

*Termoizolarea planșeului peste subsol – în zona spațiilor comune,

*Termoizolare planșeu sub pod,

*Lucrări de intervenție la instalațiile de încălzire și instalația de distribuire pentru apa caldă menajeră.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here