Acasă Nea Vivi Gospodin Filozofii de weekend: Ostropel de rață și alte solemnitățuri

Filozofii de weekend: Ostropel de rață și alte solemnitățuri

0
770

De ceva vreme mă bate gandul al rău să scriu un articol despre solemnitate. Probabil pare un cuvânt greu, vreo nebunie din asta de ziceți că  “țara arde și ăstuia-i vine să să peptene”. Dar nu e! Ați urmărit vreodată femeile cele bătrâne pregătind pânea s-o bage în vatra cuptiorului? După ce creștea cuminte în troc sub prosopul cusut tot mâna, o frământau din nou, o așezau pe cărpător, o spoiau cu apă deasupra, îi crestau în frunte semnul crucii cu vreo brișcă dupa care o dădeau ca pe o ofrandă vetrei încinse. Mai apoi, ca dintr-un instinct natural își dădeau seama că pâinea e coaptă perfect și o scoteau învălind-o într-un prosop curat cu aceeași solemnitate ca pe sfintele moaște. Probabil din același motiv Blaga spunea că veșnicia s-a născut la sat. Pentru că în mâinile mamei am văzut frământându-se cu solemnitate aceeași veșnicie.

Așa erau oamenii pe atunci…

Iar solemnitatea asta venea dintr-o recunoștință ancestrală față de roadele pământului, de orătăniile din bătătură, față de autoritatea divină, venea chiar dintr-un respect aparte față de rânduiala noastră și nu în ultimul rând dintr-un simț de responsabilitate față de noi, membrii familiei care așteptam osteniți masa de seară.

Eh, dacă ar mai fi oamenii să facă lucrurile așa și nu doar de dragul de a le face, am fi fost probabil departe cu toate.

Îmi rămâne totuși cumva multumirea de a fi încercat să preiau de la ai bătrâni felul ăsta unic de a face lucrurile și probabil că într-o oarecare măsură am și reușit. Măcar cât să pot sa dau câte ceva din el mai departe.

Dar cum multă filozofie pe burta goală nu e bună, adâncit în astfel de cugete am pregătit astăzi un ostropel de rață după o rețetă pe care mama o pregătea cu aceeași solemnitate despre care v-am vorbit mai devreme, cu rața tăiată din bătătură, legume din grădină coapte pe tabla sobii de la cuptor și apoi înnăbușit în tuci la foc cu coceni.

Deh, pe toți ne mai bântuie câte ceva din vremurile de altădată. Important e sa aibă ce să ne bântuie. Iar când ne aducem aminte vărsăm câte o gură de vin în pământ și spunem “să fie pentru ai bâtrâni, că ne-au mai învățat câte ceva”.

Mâncarea nu e doar hrană, e artă, pasiune, trăire pură!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here